bacsis

Eticheta bacsisului in lume

Mergi la un restaurant, mananci si esti foarte multumit. Stai la un hotel cateva nopti si din nou iti place modul cum esti tratat. Ce au in comun aceste doua situatii? Bacsisul pe care il lasi pentru ca acele servicii te-au multumit. Daca ajungi sa calatoresti prin lume, trebuie sa stii pe unde trebuie si pe unde nu este neaparat sa lasi ceva in plus la nota de plata.

In Germania, spre exemplu, plata serviciilor este inclusa in nota, insa daca lasi bacsis un maximum de 10%, cu siguranta va fi apreciat. Va trebui insa sa fii atent cum dai bacsisul persoanei ce te-a servit. In niciun caz nu lasa toti banii pe masa restaurantului, pentru ca vor fi predati mai departe. In Germania trebuie sa oferi personal plata in plus ospatarului sau chelneritei care te-a servit.

In Franta nu e obligatoriu sa lasi bacsis. Fiecare restaurant il trece automat in nota de plata, in cuantum de 10-15%. Cu toate acestea se pastreaza si obiceiul celor 10%, chiar daca nu toata lumea ii lasa.

Cheltuiala extra este trecuta la aceeasi nota finala si in Italia. Nici aici nu esti obligat sa lasi bacsis, insa se obisnuieste ca acesta sa fie totusi lasat sub forma rotunjirii sumei trecute pe nota de plata. Serviciile excelente pot fi de asemenea rasplatite cu un 5-10% extra.

In Elvetia nu se asteapta nimeni sa lasi bacsis, insa o practica obisnuita este a lasa restul celui/celei ce te-a servit. La fel sta situatia si in Portugalia – nu e obligatoriu sa lasi un procent anume bacsis, este suficient sa nu mai ceri restul.

In Olanda nu exista obiceiul acesta al bacsisului. Astfel, ramane la decizia ta daca lasi sau nu ceva in plus, in cazul in care esti multumit de ceea ce ti s-a oferit.

Regula generala – chiar nescrisa – spune ca un 10% din valoarea notei de plata se lasa ca si bacsis. Cu toate acestea, nu este de fiecare data obligatoriu – in unele tari bacsisul poate fi o regula, in altele o practica traditionala, iar in altele o practica ofensiva. Oricum ar fi privit, este un act de recunostinta, care odata dus la indeplinire, va aduce macar un zambet pe chipul persoanei care il primeste.